Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

Era o întrebare veșnic pe buzele tuturor când eu și fratele meu eram mai mici… probabil și din dorința oamenilor de a discuta apoi cu tata despre o potențială carieră în poliție, el fiind polițist… iar noi doi nefiind niciunul doritor de a-i călca pe urme. 🙂 Asta este!

Tot pe vremea aceea, majoritatea răspunsurilor defilau în jurul standardelor: polițist, doctor și alte asemenea. Ca idee, eu voiam să mă fac „pompieră” 🙂 deci voiam să iau totuși ceva de la tata, pentru că îmi plăceau pozele pe care le vedeam cu el la bunica, de pe vremea unei școli de pompieri militari pe care o urmase.

The copywriter

Fast forward câțiva ani și, uitându-mă în fiecare duminică la Apropo TV, ajung să-mi doresc să fiu copywriter. Mi se părea cel mai fain job din lume. Adică să fii tu persoana care scrie reclame? Ce mișto! Dar cum ajung eu acolo era întrebarea? Ei bine, spre dezamăgirea mea nu erau joburi de copywriter în Timișoara, doar în București. Timișorenii nici nu prea știau ce e ăla un copywriter, cum nici agențiile nu prea erau agenții.

Mi-am făcut frumos un CV de care eram extrem de mândră și m-am apucat de căutat. Am găsit contactele tuturor agențiilor din Timișoara și am trimis CV-ul alături de un e-mail cel puțin simpatic în care le explicam ce job îmi doresc eu, că poate nu caută așa ceva chiar acum, dar ar trebui să caute și să mă ia pe mine. Ha! Ha!

Am fost la câteva interviuri și am reușit să prind primele joburi de copywriter exact așa.

De ce am vrut să vă povestesc asta? Pentru că multă lume are un job pe care îl urăște, pentru care nu s-a pregătit, pentru care nu merită nici să se dea jos din pat dimineața, dar trebuie să plătească rata sau chiria și cheltuielile. Știu că nu toată lumea este sau trebuie să fie super-pasionată de jobul pe care îl are, dar dacă tot îți irosești 8 ore din zi acolo, nu ar trebui să îți placă măcar puțin ceva de acolo? Nu ar trebui ca atunci când îi întrebi pe copiii tăi ce vor să se facă când vor fi mari să le poți da propriul exemplu despre ce ai vrut și ce ai ajuns fără să te cuprindă tristețea/supărarea/frustrarea la adresa propriei tale persoane? Nu ar trebui ca fiecare dintre noi să ne facem treaba care ne place, pentru că ne place și pentru că suntem buni la asta? Pentru că, dacă stăm să ne gândim puțin, nu ne-ar plăcea ca medicul care ne tratează să nu-și facă treaba cum trebuie, ca pompierii care încearcă să stingă incendiul să nu știe de fapt cum să facă asta și aș putea continua cu foarte multe exemple, dar le știți și voi pentru că le vedem de multe ori, de prea multe ori din păcate în jurul nostru și tot mai des la știri…

Ce ne rezervă viitorul

Nu avem de unde să știm… momentan, tot aud păreri legate de faptul că va mai dura o lună, două, până să se termine toată nebunia asta și să ne întoarcem la viața noastră obișnuită… dar eu nu sunt așa sigură de asta. Adică sper să ne putem întoarce atât de repede la viața noastră, dar cu siguranță nu va fi cea obișnuită, cel puțin din punct de vedere profesional. Nu vreau să mă gândesc la scenariile cel mai puțin optimiste în care unele joburi sau companii nici măcar nu vor mai exista după această criză, dar trebuie să luăm în calcul și aceste posibilități pentru că sunt și ele acolo.

Sper doar că viitorul ne rezervă următoarele aspecte pozitive, că de alea negative vedem destule la știri zilele astea, de nici nu are sens să ne apucăm să comentăm că ne va apuca plânsul:

1. O mai mare deschidere către remote work și home office. Dacă nici acum nu își dau seama companiile cât de benefic este pentru un angajat să lucreze de acasă, they never will. Da, angajatul ăla o să mai facă și ceva de mâncare, o să pună la spălat sau o să stea să-i supravegheze pe cei de la gaz cât fac revizia, dar va fi și mai eficient în a-și face treaba pe ziua respectivă.
2. Mai multă responsabilizare profesională. Dacă firmele bifează căsuța de mai sus, pot fi liniștite că și angajații vor bifa la rândul lor ceva bun din lucratul de acasă zilele acestea. They will take ownership over their actions. Pentru că unii mai au copii, alții o oală pe foc, alții de mers la cumpărături sau la doctor și câte și mai câte așa că nu mai poți înjura omul că fix atunci când ai nevoie de el nu e la birou… lucrurile se vor mișca altfel sau eu cel puțin așa sper.
3. Last but not least, a love for what we do. Dacă nici după experiența asta a izolării nu învățăm despre beneficiile unui job care chiar să ne placă, îmi voi pierde toate speranțele sigur. Singur acasă cu jobul tău îți dai seama dacă îți place ce faci sau e nasol și trebuie să schimbi ceva 🙂 indiferent de rezultat, cred că vom fi cu toții mult mai deschiși la a face din locul care ne scoate din casă cel puțin 8 ore pe zi, un loc mișto, spre care să mergem cu drag.

Alte aberații mai mult sau mai puțin izolare-related în curând.