Nostalgie: miros de copilărie

Ori e din cauza copilului, ori din cauza amintirilor din ultima vreme, dar se pare că mă încearcă o mare nostalgie… cu gândul strict la copilărie.

Ați simțit vreodată un miros care să vă facă să închideți ochii o secundă și să vă întoarceți în timp la un moment exact? Eu da. E un miros ciudat poate, dar e parte din copilăria mea: mirosul de drojdie amestecată în apă călduță. Interesant? Ciudat? Amuzant?

Când eram mică, bunica făcea pâine, cozonac, plăcinte, tot felul de bunătăți. Toată ziua de sâmbătă parcă era dedicată acestei activități. Ziua începea cu pregătirile necesare: făină direct din lada de făină (umplută de la moară), cernută prin sită, gata să crească povești în cuptor. Apoi urma momentul mult așteptat: amestecarea drojdiei în apă. Nu mă întrebați de ce mă fascina atât de tare această parte… poate că era primul miros din ziua aceea specială, ca mai apoi să ne umplem de miros delicios de pâine coaptă… poate că după ce bunica făcea amestecul magic și mâinile ei începeau să adauge făina, totul începea să prindă contur… poate că stăteam eu mult să o admir făcând ceva ce la vremea aceea mi se părea tare complicat (adică cum să faci aluatul, să-l frămânți puternic și să-i dai tot felul de forme?).

Încet, încet apăreau tăvile și aveam și eu treabă: să le ung cu ulei. După care bunica așeza pâinile, cozonacii și plăcintele. Și dacă eram cuminte (cum eram de fapt tot timpul), pentru mine așeza o formă specială în tavă: un porumbel cu ochi de piper.

Alergam apoi cu toate la cuptorul de pământ de afară. Alt moment fascinant. Urmăream cu atenție cum erau aranjate lemnele la mijloc, cum era pregătit jarul pentru copt și mai apoi cum toate intrau în cuptor, rând pe rând. Bunica avea niște instrumente cu coadă lungă cu care manevra toate tăvile, instrumente de care nu aveam voie să mă ating, pentru că erau calde și eu eram mică 🙂 dar le puteam urmări și puteam păzi cuptorul până când erau toate gata. Abia așteptam să primesc colăcelul meu în formă de porumbel cu ochi de piper… și să gust și din restul bunătăților. Dacă nu ați mâncat niciodată pâine făcută în casă, o să citiți aici și o să spuneți că aiurez, că e bună și pâinea de la magazin… o fi, dar nu ca cea a bunicii mele. 🙂

Și uite cum un miros simplu dădea startul unei zile… iar acum dă startul unor amintiri atât de dragi mie. Ce noroc am că am renunțat la făina albă, așa că din când în când, când ne lovește pofta, sunt obligată să fac pâine, pizza, plăcinte și tot felul de astfel de bunătăți acasă… și simt iar miros de copilărie.

0 likes
Prev post: Nu voi uita niciodată noaptea în care ai venit pe lume…Next post: Cum să furi de la o mamă

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre mine

Hello! Numele meu este Roxana Costea... obviously :) Sunt soție și mamă, pasionată de marketing, muzică, literatură și, obviously again, de scris. Bine ai venit! Read More

Categorii
Facebook