„E cuminte?” Veșnica întrebare a oamenilor atunci când ai copii… Chiar și când e doar un bebeluș care doarme liniștit în cărucior, la plimbare.
Dacă la început mi se părea amuzant că mă întreba lumea dacă Alexandru e cuminte, de când avea câteva luni abia, ulterior a devenit cea mai agasantă întrebare. Până să facă 1 an, chiar și tantițele din parc mă întrebau dacă e cuminte… Bietul copil nici măcar nu mergea încă, ce rău putea el să facă stând în fund sau mergând legănat de mâinile mele? Maxim să arunce cu o jucărie după super-curioșii dornici de a afla ce giumbușlucuri poate face un bebe mic.
Pe măsură ce întrebarea a devenit din ce în ce mai insistentă și mai enervantă, ideile mele de răspunsuri deveneau și ele tot mai crețe… Păcat că pe unele nu le puteam exprima cu voce tare, că mă ținea bunul simț… Mă gândeam să le spun că ne bate în fiecare seară pe mine și pe tatăl lui, în loc de ritual de culcare… Că înjură ca birjarul și sparge geamuri aruncând cu pietre… Ce să zic? 🙂
Cum ar putea fi un copil sub 1 an, care nici nu stă singur pe picioare încă? Ce ar putea să facă rău? Până la urmă am zis că nu mai arunc un „Da” sec acolo, ci întreb „Cum adică dacă e cuminte?” După o privire ușor consternată, aflam și răspunsul, relativ încurcat că nu am răspuns clar, afirmativ, din prima: „Păi, doarme noaptea?”
Doarme noaptea! Uau! Dacă nu știați unde se ascunde secretul cumințeniei copiilor sub 1 an, aici era: dormitul noaptea era secretul!
Ce să zic atunci? Că un copil căruia îi ies dinții sau are febră sau cine știe ce alte probleme care nu îl lasă să doarmă noaptea, el cel mai rău copil din lume?
Se prea poate. Dar preferam să spun că doarme noaptea, decât să dau naștere la discuții și mai complexe legate de cum ar trebui culcat copilul și mai ales unde, despre cum se tratează febra și erupția dentară, despre cum ar trebui alăptat și înțărcat în moduri băbești, semi-barbare și alte bazaconii.
Leave a Reply