Cum îmi petreceam vacanțele de vară

Sau de ce veșnicia chiar s-a născut la sat…

Sau de ce îmi doresc atât de mult să locuiesc la sat, nu în oraș…

Nu-mi amintesc mare lucru din copilăria mea în oraș. Grădiniță, școală, musafiri, zile de naștere, high lights and all and that is it. În schimb îmi aduc aminte cum în prima zi de vacanță de vară (dar și de iarnă, Paști, inter-semestrială și de care mai era), ai mei ne livrau la sat la bunici și reapăreau la recuperare cu o zi înainte să sune clopoțelul. Ai zice că voiau să scape de noi 🙂 dar ce mă bucur că au făcut asta, indiferent de motivele pe care le aveau 🙂

Diminețile de vară erau magice

Ce poate fi mai frumos decât să te trezești dimineața și să te întrebe bunica ce vrei să mănânci? Și chiar ce spui că vrei, aia să-ți facă. „Pită cu ou!” Te îmbătai de miros de dimineață, după care bunicul te chema la treabă. Ce norocoasă sunt să o mai am încă pe bunica.

Dacă muncile câmpului sau ale grădinii erau mai ciudate sau mai obositoare pe atunci, acum mi se par ceva de uns sufletul. Iar dacă am ocazia să le reiau în grădina mea, mi se pare că am ocazia să mă regăsesc copil și uite așa munca adultului de acum e joaca copilului de atunci… Asta în cazul în care se întreabă cineva de ce sunt așa de dornică să adun prune, zmeură, roșii, struguri și ce mai au grădinile lor de oferit. 🙂

La scăldat

A fost o vreme în care ca într-o anumită poveste de Ion Creangă eram zilnic la scăldat… probabil singurele veri în care pielea mea albă ca brânză prindea și ea culoare de capuccino. 🙂 Încă un motiv să mă gândesc la faptul că timpul și locul acolo s-au împletit perfect în copilăria mea. Nu erau vremurile de acum, în care uneori te întrebi de ce miroase apa de la robinet și în care trebuie să speli fructele o săptămână să le poți mânca. Ce norocoasă am fost să mă pot scălda în Crișul Pietros, în spatele grădinii, să stau la soare pe pietre cu gașca de copii din sat…

Seara pe uliță

Nu, nu iarna pe uliță, ci seara sau mai bine zis serile, multele seri de vară, în care dacă îi duceam o „cantă” de apă lu’ nană Nuţă, ne lăsa să ne jucăm de-a v-ați ascunselea la ea în curte; serile în care jucam Flori, fete și băiețiAdevăr sau provocare sau tot felul de jocuri de cărți pe o bancă în fața casei, mâncând semințe de floarea soarelui; serile în care mergeam pe podul dintre sate să ne uităm la stele (stele pe care în oraș nu le vezi)… Ce norocoasă am fost să văd cerul plin de stele și să ascult doar apa curgând.

La final de vară, ne aștepta un drum de vreo 4 ore cu mașina înapoi acasă. Drum pe care, dacă azi ți-l imaginezi plictisitor fără telefonul mobil încărcat și acces la internet, atunci mi-l petreceam uitându-mă pe geam, rememorând cele mai frumoase zile de vară și gândindu-mă că viața acolo e atât de frumoasă, munca e mai grea, dar răsplata mai frumoasă, zilele sunt mai lungi, dar nopțile sunt mai liniștite… de asta copilăria mea e acolo, de asta verile mele s-au definit prin ce am trăit departe de casa mea de zi de zi, de asta veșnicia s-a născut la sat.

3 likes
Prev post: Ce m-a învățat buniculNext post: Nu voi uita niciodată noaptea în care ai venit pe lume…

Related posts

Comments

  • […] n-am mai trăit de prea mult timp un asemenea Crăciun cum era cel din copilărie. În lumea vacanțelor la bunici, fiecare Crăciun era petrecut tot […] Read More[…] n-am mai trăit de prea mult timp un asemenea Crăciun cum era cel din copilărie. În lumea vacanțelor la bunici, fiecare Crăciun era petrecut tot în Bihor… locul ăla magic unde seara se punea o […] Read Less

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre mine

Hello! Numele meu este Roxana Costea... obviously :) Sunt soție și mamă, pasionată de marketing, muzică, literatură și, obviously again, de scris. Bine ai venit! Read More

Categorii
Facebook