-
Ca adeptă a lucrurilor naturale, și nașterea mi s-a părut mereu că e musai să fie una normală, adică naturală, nu printr-o operație majoră. Cum în sarcina cu Alexandru nu a fost cazul, din cauza unei probleme medicale, am fost nevoită să accept cezariana. Și nu mi-a fost deloc ușor, deși îmi spuneam mereu că, dacă va fi cazul, dacă…
-
Când intru acum în baia unde am văzut prima dată sângerarea, am un oarecare tremur. Nu știu dacă voi putea păși vreodată acolo fără să mă gândesc la ziua aia în care a început să se termine ceea ce am numit bebe2. Eram însărcinată în doar câteva săptămâni. Ceea ce ziua era doar un pic de sângerare, seara s-a transformat…
-
Am tot vrut să scriu acest articol de când s-a încheiat și a doua sesiune de BAC 2020, când pur și simplu m-au îngrozit așa-zisele perle din acest an. Pe vremea mea, maică… Acum niște ani buni, când am dat noi BAC-ul, perlele erau chiar ceva amuzant. Unii o dădeau de gard intenționat, să devină „celebri”, alții o dădeau de…
-
Înainte de venirea lui Alexandru pe lume, mă gândeam la o listă nesfârșită de lucruri… Începând cu nașterea, pe care mi-am dorit-o enorm de mult să fie naturală, dar nu a fost așa, și până la tonele de lucruri mai mult sau mai puțin folositoare pe care le aveam de cumpărat. Imediat după ce a venit bebelușul, mă gândeam că…
-
Pe vremea când eram însărcinată cu Alexandru nu prea scriam pe blog, dar mi se pare că atâtea lucruri s-au întâmplat atunci și de atunci, că ar fi bine să le scriu acum, chiar dacă mai târziu, pentru a-mi rămâne învățătură de minte multe dintre ele și/sau poate sunt utile și pentru cine mai poposește pe aici. Așadar, când am…
-
„E cuminte?” Veșnica întrebare a oamenilor atunci când ai copii… Chiar și când e doar un bebeluș care doarme liniștit în cărucior, la plimbare. Dacă la început mi se părea amuzant că mă întreba lumea dacă Alexandru e cuminte, de când avea câteva luni abia, ulterior a devenit cea mai agasantă întrebare. Până să facă 1 an, chiar și tantițele…