Alăptarea: de la durere la dragoste

Alăptarea de la durere la dragoste… până la dor mai avem destul zic eu și sigur și Alexandru e de acord cu mine că nu vrea să renunţe la ţiţi prea curând.

Alăptarea în primele zile după naștere

A fost horror 😅 Deși am fost la un curs, am citit de mi-a ieșit pe ochi și știam toate teoriile posibile și imposibile… Totuși ca realitatea alăptării după naștere nu e nicio teorie. Am născut prin cezariană (din păcate și din fericire), dar fiind cezariană la cald, laptele a fost prezent imediat. Am vrut să-l alăptez pe Alexandru de cum mi l-au adus în salon, dar, spre surprinderea mea, nu mă puteam mișca… Așa e după cezariană, dar nici la asta nu m-am așteptat, nici la cum mă simţeam când râdeam sau tușeam… Anyway, am zis că aștept cuminte dimineaţa și consultantul în alăptare care venea să ne ajute.

Zilele din spital au fost o durere continuă. Ori nu se atașa bine, ori nu știam eu să ţin gâlma fragilă de om care cerea mâncare… Nu știu. Cert e că o singură dată am simţit că e ok și pentru mine ce face el acolo, când era și tăticul prezent, consultanta în alăptare a fost super încântată că suntem o familie… And that was it. În rest, veneau asistentele, așezau copilul pe mine, îl puneau la sân și gata, părea simplu ce făceau ele cu noi… Meanwhile, eu simţeam că mor, în timp ce treceam în revistă în gând tot ce am citit despre alăptare și tot îmi dădea cu virgulă și cu „au”.

Alăptarea în primele 6 luni

Ca să-l citez aproximativ pe al meu soţ „au trecut 24 ore de când suntem acasă cu bebe și suntem bine”. În sfârșit. Cam atât a durat să scap de sânii umflaţi și blocaţi cu care am plecat din spital. Și a fost ultima dată când copilul a primit lapte praf, lucru de care sunt tare mândră.

Dar primele alăptări acasă au fost groaznice. Plus sesiunile de muls dintre ele, până nu-mi mai simţeam mâinile sau sânii și mă gândeam că cine a inventat pompa de muls era insane

Ce a contat cel mai mult: să reușesc să-mi deblochez sânii, care pocneau de lapte după ce bebe era sătul și adormea, dar și să găsesc o poziţie bună de alăptare pentru amândoi. M-am chinuit câteva săptămâni bune să-l alăptez stând în fund, doar că spatele meu nu dădea randament, cu tot felul de perne, pe care se supra-încălzea de ne topeam amândoi, până să ajung la concluzia că dacă stăm întinși unul lângă altul e cel mai simplu și mai comod.

Când am descoperit poziţia magică pentru noi, câ nu e musai să fie perfectă și pentru alte mămici, și cum să-mi deblochez canalele, viaţa a fost mai bună. În plus, nimic pe lumea asta nu mi se părea că se poate compara cu momentul în care copilul alăptat te prinde de mână sau pune mâna pe pieptul mamei, să o simtă și mai mult și mai aproape. Alexandru își băga cumva mâna lui mică și roz în palma mea și atunci mă topeam…

Totuși, alăptarea nu era mereu roz, pentru că aveam momente când parcă doar asta făceam toată ziua… Așa e cu alăptarea la cerere, dar nu regret niciun moment că am adoptat varianta asta, nu pe cea de alăptat la 3 ore, chestie pe care, sincer, nici acum nu o înţeleg, mai ales că era clar că îi e foame la 2 ore sau chiar mai des sau era nevoia de alinare, de a mă simţi aproape și toate lucrurile frumoase care keep moms going 😛, când simt că vor ceda.

Când îţi e lumea mai dragă, copilul vrea la sân. Când vrei să stai cu musafirii, copilul vrea la sân. Când vrei și tu să mănânci, copilul vrea la sân. Și oricât era de frustrant la început, nu a durat mult, dar recunosc că frustrarea mea era maximă atunci, amplificată și de hormoni, așa cum am mai scris aici. Zilele în care oftam că trebuie să fug la el să-l alăptez în cealaltă cameră au fost înlocuite de zile în care mersul în altă cameră înseamnă liniște, refugiu și somn… Că în rest, poate să ia o dușcă oriunde și oricând. 😁 S-a reglat și lactaţia și ritmul nostru și am început să respirăm amândoi. Acum mi se par amuzante discuţiile legate de faptul că „bebelușul vrea la sân non-stop”… Da, vrea non-stop să-și simtă mama, pentru că, cel puţin în prima parte din viaţa lui de bebe, doar pe ea o știe și doar cu ea se simte în siguranţă… Pentru că doar pe ea a știut-o timp de 9 luni și nu înţelege de ce dintr-o dată trebuie să fie separaţi, așa că cere mereu apropierea pe care o cunoaște.

Spre finalul primelor 6 luni, deja nu mai avea alăptarea niciun secret pentru noi, trecusem și de primele mușcături și de primii doi dinţi… și deja îmi era groază de diversificare… Culmea e că alăptarea, ce mi se păruse atât de grea la început, a părut mic copil faţă de diversificare, mai ales când copilul nu mânâncă, ci se joacă, scuipă, aruncă pe jos etc. dar acolo secretul e răbdarea… ca în multe alte etape ale copilăriei. Toate sunt etape și toate solicită la maxim răbdarea noastră de adulţi. 😉

Alăptarea după diversificare

Am lăsat lucrurile să meargă de la sine sau, mai bine zis, de la Alexandru, pentru că am continuat să-l alăptez la cererea lui, nu după program sau după alte reguli. Și până în prezent, la 1 an și 7 luni, Alexandru este alăptat și deși nu m-am gândit vreodată așa la acest aspect, îmi dau seama că sunt mândră de noi că am ajuns până aici. Am evoluat mult. Am mai rărit sesiunile de stat la sân, pentru că a început să-i placă mâncarea și nu mai cere ţiţi atât de des 😊, dar tot cere, mai ales atunci când îi ies dinţii sau are vreo durere. Sincer, nu știu cum am fi depășit erupţiile dentare fără alăptare sau, mai corect spus, fără alinarea de la sân… Au fost perioade de erupţie în care părea că e iar bebelușul din primele zile, care nu știe și nu vrea altceva decât braţele și sânul mamei.

Acum suntem la capitolul dragoste 😍 dacă nu stă pur și simplu culcuș la mine în braţe, stă în cele mai haioase poziţii la sân… în cap, în picioare, culcat, în fund, toate poziţiile de yoga din lume 😅 și de multe ori mă apucă râsul când îl văd cum se așează… și mai nou începe și el să râdă când mă aude… dacă asta nu e dragoste…

Alăptarea înseamnă nu doar hrană pentru noi acum, ci și joacă și alintare. E momentul nostru de iubire, de stat în liniște, doar noi doi, când are nevoie de odihnă sau îl supără ceva. Dar e și moment de amuzament, când se bagă cu totul în bluza mea de nerăbdare.

Și dacă acum 1 an și 7 luni mă gândeam că va fi o viaţă până voi încheia cu alăptarea, acum știu că-mi va fi dor să stăm așa doar noi…

Nu știu cât va mai dura. Nu mi-a propus nimic special. Aș vrea să-l alăptez până la 2 ani, restul e… mister 😉

6 likes
Prev post: Mașina de pompieri Lilliputiens în misiuneNext post: Copilul ocupat cu Busy board Mașina de la Little Handy

Related posts

Comments

  • […] culcat copilul și mai ales unde, despre cum se tratează febra și erupția dentară, despre cum ar trebui alăptat și înțărcat în moduri băbești, […] Read More[…] culcat copilul și mai ales unde, despre cum se tratează febra și erupția dentară, despre cum ar trebui alăptat și înțărcat în moduri băbești, semi-barbare și alte […] Read Less

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre mine

Hello! Numele meu este Roxana Costea... obviously :) Sunt soție și mamă, pasionată de marketing, muzică, literatură și, obviously again, de scris. Bine ai venit! Read More

Categorii
Facebook