Înainte de venirea lui Alexandru pe lume, mă gândeam la o listă nesfârșită de lucruri… Începând cu nașterea, pe care mi-am dorit-o enorm de mult să fie naturală, dar nu a fost așa, și până la tonele de lucruri mai mult sau mai puțin folositoare pe care le aveam de cumpărat.
Imediat după ce a venit bebelușul, mă gândeam că m-am concentrat atât de mult pe naștere, pe haine, pătuț, văniță etc., pe ideea generală de a avea un copil, încât nu m-am pregătit deloc pentru „realitățile” cu care vine micul ghemotoc la pachet:
- Nopțile nedormite. Ok, toată lumea știe că asta primești la venirea copilului, dar cineva care nu le-a trăit propriu-zis, nu face diferența dintre nedormitul la club și nedormitul cu copil. Că e una să mergi să dansezi, să socializezi și să uiți de trecerea timpului până dimineața… Și cu totul alta să plângă cineva care are nevoie de tine din două în două ore, dacă nu și mai des, iar tu să te trezești instant și să fii aptă de alăptare și/sau schimbat scutec… Asta dacă nu e o noapte din aia care să includă și legănat vreo două ore, luat de temperatură, căutat remedii pentru febră, erupție dentară, colici etc. Și când în sfârșit reușești să liniștești copilul și să-l adormi, să constați că e dimineață sau că grijile ți-au determinat somnul să fugă în deșert și mai stai să te uiți la pereți până la următorul apel. Îmi place să cred că am făcut cel puțin ceva bine pentru toți trei când am ales unde doarme bebelușul.
- Deplasările anevoioase. Cine zice că viața nu ți se schimbă deloc după copil, ori nu are copii, ori a picat în cap după! De unde ieri te plimbai cu mâinile în buzunar sau una-două făceai un duș și săreai în mașină să ieși la un suc în Unirii, azi te plimbi cu cărucior în față sau cu sistem de purtare sau ambele, iar mersul cu mașina e o aventură transpirată indiferent de anotimp, după lupta de acasă ce poate să includă alăptat, schimbat scutec, pregătit geantă cu scutece, cremă, șervețele umede, haine pentru bebe, haine pentru mama (că bebe mai face accidente și pe ea) și altele, plus lupta căratului până la mașină, plus scoică, plus… „Nu vreți mai bine să veniți la noi?” Îmi doream enorm de mult după naștere să avem același program, dar după câteva antrenamente din astea, uneori voiam pur și simplu să stau acasă.
- Prima febră. Nu că a doua ar fi mai plăcută și nici următoarele, dar cumva nu te mai panichezi în moduri atât de groaznice ca la prima, încât să simți că îți crește și ție temperatura…
- Erupțiile dentare. Dacă la colici am scăpat relativ ușor și fără nșpe siropuri, la erupția dentară am dat de plâns neconsolat, chiar urlat, de febră, de stat non-stop la sân. Nu m-am simțit deloc pregătită pentru capitolul ăsta, mai ales că primul dinte și-a făcut apariția la 5 luni, când bietul copil nu știa nici să-și țină o jucărie de dentiție cât de cât. A fost crunt, dar acum dinții lui sunt aproape în formație completă… Și nu știu sincer ce ne-am fi făcut fără magica țiți.
- Programul copilului – ghidul tău în viață. Din nou, cei fără copil sau care au picat în cap, să nu vină cu idei… Ieri te luai și plecai la mall dacă te apuca cheful de shopping sau de mâncare de la 3F (fiecare cu păcatele lui), azi nu mai merge chiar așa… Că e oră de somn, de baie, de țiți, de diversificare… Și e mai bine să faci cum îți dictează programul copilului, decât să duci la mall un mic isteric, obosit și/sau înfometat. Am trezit o singură dată copilul pentru a pleca la bunici și am regretat amarnic că n-am lăsat teroristul să doarmă până la forma adorabilă. 🙂
- Prima bubă serioasă. Na, pentru asta nu te pregătește absolut nimeni. Nici cursurile de prim ajutor, care ajută, e drept, dar nu te învață să gestionezi panica ta de părinte proaspăt în fața copilului care pățește ceva. Pe Alexandru l-a mușcat un iepure de deget și în câteva secunde a fost plin de sânge. A trecut, degetul s-a vindecat de nici nu se mai vede nimic acolo, dar în momentul acela nu știam dacă mie, lui Alexandru cel mare sau lui Alexandru cel mic ne vine mai tare să plângem.
Ce am vrut să spun cu toate cele de mai sus? Nimic, ca de obicei 🙂 doar că ar mai fi multe de adăugat și că în fapt niciodată, nimeni nu este pregătit în momentul X să devină părinte. Sunt foarte multe lucruri noi, informații, responsabilități etc., iar copiii sunt atât de diferiți încât nimic nu îți poate garanta că ce ai citit sau ai auzit de la alții va fi ok pentru tine. Dar, ce am înțeles eu este că nu are sens să amâni momentul așteptând să te lovească pregătirea peste cap. Dragostea maternă sau paternă te va lovi oricum din primele interacțiuni cu mogâldeața, fie în burtică, fie în brațe pentru prima dată, iar de acolo, încet, încet, vei învăța ce să faci mai departe…
Leave a Reply